top of page
Poza scriitoruluiConsiliul Elevilor

Olimpiade pandemice

Autor: Ștefana Dușe

Viața așa cum o știam cândva s-a schimbat de ceva timp. O situație pe care mulți o credeam temporară s-a transformat în realitatea noastră zilnică. O realitate sumbră, dar pe care forțați de împrejurări, a trebuit să o acceptăm mai mult sau mai puțin ca înainte. Totul pare venit dintr-o viață paralelă și chiar dacă tuturor ne-a fost greu să ne adaptăm noilor măsuri, consider că în domeniul învățământului se simt cel mai tare schimbările. În primul rând, conexiunile interumane pe care le trăiam la școală, că e vorba de colegi, profesori sau personalul școlii sunt acum aproape insesizabile, totul petrecându-se prin prisma unui ecran. De asemenea, lucrurile care făceau școala ,,școală” au dispărut și ele: tezele, pauzele petrecute în curte cu colegii, chiulul la cafea, cât și olimpiadele.

Pentru ultima problemă am cerut opinia mai multor olimpici care ne fac școala mândră: Ștefan Abrudan (10D) olimpic la geografie, ajuns la etapa națională de trei ori; Andrei Covaci (10D) olimpic național la multiple materii de 5 ori, concentrându-se în prezent pe informatică și fizică; George Bughiu (10E) excelând la chimie, biologie și fizică, performând la naționalele tuturor celor trei materii și obținând locul 10 național la chimie; Alex Slavoia (12D) care a obținut medalia de aur la faza națională a olimpiadei de fizică, dar și mențiune la etapa națională a olimpiadei de chimie. Cea mai notabilă performanță a lui Alex Slavoia a fost participarea la faza internațională a olimpiadei ,,Științele Pământului” în Thailanda 2018, unde a obținut medalia de argint. Pe lângă aceștia am intervievat și un olimpic la matematică, dar care preferă să rămână anonim. Haideți să aflăm părerea olimpicilor noștri cu privire la anularea olimpiadelor.



  • Dacă ai putea să alegi, ai prefera să dai olimpiada fizic, dar cu respectarea măsurilor de siguranță sau online?


Ștefan: După părerea mea, olimpiadele ar trebui desfășurate fizic, dar cu respectarea normelor de siguranță. Având în vedere standardele înalte ale olimpiadelor și cerințele acestora, probele scrise ar trebui desfășurate cu foaia în față și cu pixul în mână pentru ca selecția să fie făcută într-un mod cât mai obiectiv.


Alex Slavoia: Sunt total pentru desfășurarea olimpiadelor fizic, dar cu respectarea măsurilor. Pe lângă faptul că online se poate frauda concursul, consider total diferită experiența și puterea de concentrare pe care desfășurarea fizică o oferă.



  • Cum crezi că îți va afecta performanța pe viitor anularea olimpiadelor din acest an?


Alex Slavoia: Fiind în clasa a 12 -a, nu voi fi afectat de anularea olimpiadelor în acest an, dar regret că atât anul acesta, cât și anul trecut, nu am putut participa. Am fost mult mai afectat anul trecut, deoarece eram calificat la trei etape naționale și mă pregătisem intens, fiind probabil la un nivel de cunoștințe mai avansat atunci, decât chiar și acum.

Elev anonim: Este cu siguranță un an în care nu voi putea vedea exact unde mă situez, dar voi continua să fac ceea ce îmi place.


  • Consideri că prin această decizie ți se răpește șansa de a te remarca?


Andrei Covaci: Pe plan personal sau social nu merg la olimpiadă pentru a mă remarca. Particip pentru că sunt pasionat de diferite materii. Din punct de vedere profesional este posibil să îmi fie diminuată șansa de a mă remarca.


Elev anonim: Nu am văzut niciodată olimpiadele ca pe o șansă de a mă remarca. Până la urmă mergi la olimpiade la o materie la care lucrezi cu drag și tot ceea ce faci este pentru satisfacția personală, nu pentru a dovedi cuiva ceva.


  • Având în vedere contextul pandemic, cum ți-a fost afectată pregătirea?


Ștefan: Contextul pandemic nu mi-a influențat aproape deloc pregătirea, întrucât a te pregăti pentru o olimpiadă înseamnă a munci pe cont propriu din pasiune, făcând ceea ce îți place fără a fi împins de la spate.


Andrei Covaci: La fizică mă pregătesc mai intens anul acesta, particip la două cercuri comparativ cu unul anul trecut. De asemenea, având mai mult timp liber m-am apucat și de un curs de informatică.


George: Datorită faptului că terminăm orele destul de repede și că nu mai trebuie să mă deplasez la școală, am mult mai mult timp. Pot să aprofundez unele subiecte pe care în mod normal, din cauza necesității de a urma un program strict nu aș fi avut timp să le studiez. Astfel, pot să investesc mai mult timp în ceea ce îmi place.


  • Care este modelul tău sau persoana care te-a inspirat să o iei pe acest drum?


Alex Slavoia: Nu cred în modele personale sau idoli, deoarece fiecare dintre noi trebuie să se dezvolte în felul și ritmul lui, nu să copieze pe altcineva. Am fost inspirat pe drumul fizicii atât de profesorii mei de fizică din cadrul CNEGO, în principal doamna Andreea Jurcă, domnul Viorel Mititean și doamna Daniela Berchez, care m-au ajutat să evoluez și să prind gustul materiei, cât și de tatăl meu care m-a îndrumat și susținut mereu. La chimie îi datorez tot ce știu doamnei profesoare Anița Luncan. La fel, la biologie vreau să îi mulțumesc doamnei profesoare Luminița Citrea și la geografie doamnei profesoare Dora Anderson. Fără ajutorul acestor profesori, atât la materia predată, cât și prin atitudinea pozitivă generală nu aș fi ajuns unde sunt acum.


Ștefan: Pentru mine la început în clasa a V-a, olimpiada de geografie a fost doar o curiozitate, ceva atractiv și nou. Mai târziu, cu ajutorul doamnei profesoare Dora Anderson, care m-a ghidat pe acest drum am început să am din ce în ce mai multe rezultate, dânsa fiind prima persoană care m-a inspirat în acest sens.

George: Nu pot spune că am un model anume. Încerc să iau câte o parte bună de la fiecare dintre profesorii mei, dar și de la figuri istorice sau scriitori ce mă impresionează.


  • Ce părere ai despre platforma SIIIR, gestionată de Minister? Crezi că factorii abilitați, în speță Ministerul Educației ar putea face mai mult în acest sens?


Andrei Covaci: Îmi este greu să îmi imaginez olimpiada organizată online. Eventual o fază preliminară pentru a rămâne doar elevii cu șanse pentru națională. Totuși, anumite campionate sportive încă se organizează și nu cred că participarea fizică (cu respectarea măsurilor de distanțare și protecție) la olimpiadă ar fi mai periculoasă decât un concurs sportiv.


Ștefan: Având la dispoziție tehnologia necesară pentru desfășurarea în online a olimpiadelor, adică platforma SIIIR, eu sunt de părere că, deși ar fi primul an când s-ar utiliza în acest scop, ar trebui totuși încercat pentru a nu opri dorința și performanțele tuturor elevilor din țară.


  • Consideri că neparticiparea la olimpiadele de anul acesta îți va afecta admiterea la facultatea dorită?


Alex Slavoia: Neparticiparea în acest an la olimpiade nu mă va afecta deloc. Chiar dacă ar fi fost frumos să pot adăuga încă un premiu sau o participare la portofoliu, am reușit deja să satisfac criteriile admiterii fără examen la facultatea dorită. Facultățile din străinătate se interesează mai mult de cele mai relevante performanțe, iar acolo am deja ce sa le arăt.

George: Deoarece mai am 2 ani până la admitere, cred că mai am timp să obțin rezultate ce mi-ar facilita admiterea la facultate. Nu olimpiadele sunt fundamentul intrării la universitate, chiar dacă joacă un rol important.

Ștefan: Anul acesta mi-am ales țara în care aș vrea să studiez după terminarea liceului, adică Anglia. Studiile din această țară sunt destul de costisitoare, iar pentru a obține o bursă în acest sens, performanțele școlare în cadrul olimpiadelor sunt un factor semnificativ pentru posibila primire a burselor.

Elev anonim: Bineînțeles că un rezultat bun la olimpiadă m-ar ajuta, dar nu mă pot baza doar pe asta. Rezultatele la olimpiade sunt foarte imprevizibile așa că pentru mine pe primul loc este examenul, apoi olimpiadele.



Le mulțumesc mult colegilor mei pentru răspunsurile și timpul acordat. În concluzie, putem sesiza că majoritatea olimpicilor ar prefera desfășurarea fizică a olimpiadelor școlare, dar desigur cu respectarea normelor de siguranță, sau încercarea organizării lor online sub umbrela ministerului. Orice s-ar întâmpla, trebuie să ne păstrăm speranța și încrederea în acești tineri pasionați și dedicați pe care această pandemie nu îi va ține în loc.

Dacă aveți orice idei pentru noi articole, sau performanțe școlare sau sportive inedite vă rugăm să nu vă sfiiți și să ne contactați la următoarea adresă de e-mail: cse.cnegojdu@gmail.com.

Autor: Ștefana Dușe- redactor GOJDIȘTII



595 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page