top of page
Poza scriitoruluiConsiliul Elevilor

Un olimpic de nota 10 - Ariana Ilieș

Actualizată în: 25 mar. 2021





Autor: Sara Filimon - Redactor GOJDIȘTII


Colegiul nostru nu este recunoscut doar pentru rezultatele remarcabile ale elevilor săi la Examenele Naționale, cât mai ales pentru performanțele extraordinare obținute, ani la rând, la Olimpiadele școlare, reușite care, asemeni elevilor care le-au obținut, merită să fie cunoscute de întreaga școală și nu numai. De aceea, noi am creat o serie specială de articole, aducând în plin plan aceste rezultate încununate de succes. În articolul de față, este vorba despre o elevă a școlii noastre din clasa a 10-a B, olimpică în trei ani consecutivi la Olimpiada de Matematică - Ilieș Ariana. O fată simplă, modestă, ale cărei rezultate vorbesc de la sine… a fost dintotdeauna o elevă eminentă, care, începând cu clasa a 7-a, s-a făcut remarcată la olimpiada de matematică, calificându-se la faza națională și, de atunci, rezultatele din ce în ce mai frumoase nu au întârziat să apară. În clasa a 8-a, a reușit aceeași perfomanță ca în anul precedent, iar un an mai târziu, deși a obținut locul 1 la faza locală, nu a mai reușit să participe la cea județeană din cauza pandemiei. Pe lângă Olimpiada anuală, Ariana a participat la numeroase Concursuri Interjudețene de matematică, reușind să obțină și acolo premii valoroase(mențiuni și mențiuni speciale).

În speranța de a-i putea analiza mai îndeaproape performanțele, i-am adresat Arianei câteva întrebări, care ne-a dezvăluit aspecte interesante din cadrul experienței sale de elev olimpic:


1.Cum a luat naștere pasiunea ta pentru matematică?


Ariana: Nu cred că pot da un răspuns exact, pur și simplu mereu mi-a plăcut matematica. Mi-a plăcut pentru că este ceva exact și mi s-a părut mereu interesant că există o rezolvare la care nici nu te-ai fi putut gândi.


2.Care crezi că au fost principalii factori care au făcut posibilă calificarea la etapa națională în 2 ani consecutivi?



Ariana: În primul an, în clasa a 7-a, nici nu m-am gândit că pot ajunge la Națională, vedeam olimpiada doar ca pe o mică provocare, dar nu puneam mare accent pe ea. Pot spune că în anul acela am fost total surprinsă că m-am calificat la Națională. Dar anul următor lucrurile s-au schimbat puțin. Văzând că da, chiar se poate, mi-am propus să ajung la Națională din nou.


3.Aproximativ cât de multă muncă ai depus pe parcursul anilor, astfel încât să poți obține aceste performanțe?


Ariana: Destul de multă muncă, dar cel mai important lucru, după părerea mea, e să îți placă ceea ce faci, pentru că numai atunci vei ajunge să ai determinarea să lucrezi cât trebuie pentru a avea rezultatele dorite.


4.Ai putea descrie o experiență care ți-a rămas adânc întipărită în minte în cadrul participării la una dintre edițiile olimpiadei?


Ariana: Toate experiențele legate de olimpiadă au avut ceva special, însă cea pe care cu siguranță nu o voi uita, este aceea din clasa a 7-a când m-am văzut prima pe listă. Nu îmi venea să cred. Credeam că nu s-au pus rezultatele la toți participanții și stăteam cu telefonul în mână, aștepând să se schimbe ceva. Însă nu s-a schimbat nimic și atunci am putut să mă bucur cu adevărat.


5.Ce a însemnat pentru tine anularea olimpiadei propriu-zise de anul acesta și cum ți s-a părut varianta acesteia online?


Ariana: Mă așteptam la anularea olimpiadelor, având în vedere că asta s-a întâmplat și anul trecut. Vorbind de Olimpiada de Matematică, nu mi-am putut-o imagina vreodată grilă, e ciudat ca, după atâța ani, să fie schimbat radical totul. Nu se poate compara experiența online cu cea a olimpiadei fizice. Lipsesc emoțiile de dinaintea desfacerii plicului cu subiectele, sentimentul de ușurare când ieși din sala de concurs și știi că ai încheiat un capitol, îmi lipsește chiar și momentul în care realizm că nu știu să scriu absolut nimic la o problemă:))Acum închizi ecranul și s-a terminat totul.


6.Intenționezi să urmezi în viitor o carieră în domeniul matematicii?


Ariana: Nu intenționez să urmez o carieră în acest domeniu, însă cu siguranță voi avea nevoie de matematică în domeniul pe care vreau să îl aleg.


Dincolo de performanțele școlare, fire sportivă, ea practică cu plăcere sport, iubind gimnastica și baletul, pasiuni care au ajutat-o să câștige anul trecut Balul Bobocilor. Nici chiar fotbalul nu îi displace, din contră - așa cum mi-a povestitit în repetate rânduri, atmosfera tensionată din cadrul etapelor naționale ale olimpiadelor era deseori destinsă cu câte un meci de fotbal la care participa entuziasmată și ea.

Pentru a ne reîntoarce la matematică, îmi amintesc cu drag de cei 4 ani de gimnaziu, pe parcursul cărora am fost colegă de clasă cu Ariana. Pe atunci, în diminețile în care aveam test la matematică, ne strângeam cu toții în sala de clasă, așteptând-o cu nerăbdare pe Ariana, pentru ca ea să ne elucideze ultimele nelămuriri, ultimele exerciții nerezolvate care ar fi putut alcătui subiectul de la test, ea era, pe scurt, ,,salvarea” noastră în ceea ce privește matematica. Pentru mine, ea a rămas aceeași prietenă bună, care de fiecare dată, cu multă răbdare, îmi explică pe înțelesul meu exercițiile la care întâmpin dificultăți. Îi mulțumesc pentru asta și îi doresc mult succes în continuare, pentru obținerea a cât mai multe rezultate frumoase atât pe plan școlar, cât și în oricare alt aspect al vieții!


Autor: Sara Filimon - Redactor GOJDIȘTII


646 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page