„Se știe că un profesor bun e cel care face ca lucrurile mai grele să ți se pară ușoare”
Autor: Rareș Bucur – Redactor GOJDIȘTII
Cu ocazia noului an calendaristic, am reînceput seria interviurilor cu profesorii școlii noastre pentru a aprofunda legăturile dintre elevi și cadrele didactice.
Astfel, am avut deosebita plăcere de a o intervieva pe doamna profesor Corina Nicoara, care dezvoltă gândirea matematică a elevilor gojdiști încă din anul 2000.
Î: Care a fost momentul în care v-ați dat seama că doriți să deveniți profesoară? Și de ce profesoară de matematică?
R: Mi-a plăcut matematica de când eram mică, am fost și la olimpiadele de matematică, inclusiv etapa națională. Când eram în clasa a XII-a îmi doream să devin profesoară de matematică pentru a împărtăși și altora pasiunea pentru acest domeniu.
Î: Dacă ar fi să alegeți orice altă materie, ce ați alege să predați?
R: Mi-a plăcut mult și fizica în liceu, mai ales partea experimentală. La un moment dat mă gândeam să dau la politehnică, dar m-am răzgândit. Aș preda cu plăcere și fizica.
Î: Aveți vreo personalitate din lumea științelor exacte care vă inspiră?
R: O personalitate care m-a impresionat foarte mult a fost Grigore Moisil. Profesorul Moisil avea pe lângă pasiunea pentru matematică și un deosebit simț al umorului. „Se știe că un profesor bun e cel care face ca lucrurile mai grele să ți se pară ușoare”, este unul din citatele celebre ale lui Moisil care m-au inspirat.
Î: Care este cea mai mare realizare a dumneavoastră din punct de vedere profesional?
R: O realizare importantă a fost faptul că am reușit să ajung în anul 2000 profesoară de matematică la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” Oradea, unde am fost și elevă. Aici am avut parte de elevi minunați, iubitori de matematică. Cea mai mare realizare pe plan profesional a fost participarea a două eleve de-ale mele în lotul lărgit al României pentru Balcaniada de Matematică pentru Juniori 2005.
Î: Ne puteți descrie cea mai frumoasă amintire alături de elevii din școală?
R: Am multe amintiri frumoase cu elevii mei. Mi-e foarte greu să aleg doar una. Fiecare început de an școlar este o amintire frumoasă, este o întâlnire a mai multor generații.
Îmi amintesc o oră de matematică în urmă cu mulți ani când mirosea a pizza în clasă și elevii nu aveau voie să mănânce, dar nici nu se puteau concentra la oră. Ziua Absolventului are o încărcătură emoțională puternică de fiecare dată. În 2019 am avut prima întâlnire cu absolvenții după 10 ani și am desfăcut o cutie cu amintiri și cu dorințe pe care ei și le-au pus la terminarea liceului.
Î: Care este viziunea dumneavoastră asupra viitorului în invățământ?
R: Științele exacte dezvoltă mult inteligența elevilor. Un elev care încearcă să învețe cât mai bine la materiile reale va avea rezultate bune și în alte domenii, care aparent nu au legătură cu matematica. Am avut elevi foarte buni la matematică, care au devenit buni avocați, medici sau oameni de afaceri.
Î: Aveți un mesaj pentru elevii gojdiști care vor susține Examenul de Bacalaureat sau cel de Evaluare Națională în acest an școlar?
R: Elevii care vor avea examene în acest an trebuie să continue pregătirea la materiile de examen, indiferent dacă merg la școală sau nu. Examenele nu vor fi mai dificile, dar nici mai ușoare decât anii trecuți. Încercați să vă planificați sarcinile în mod echilibrat, puțin câte puțin, iar pe ultimii 100 de metri trageți tare. Sunt convinsă că va fi bine. Le doresc doar să fie sănătoși pentru a se putea concentra la examen. Mult succes!
Așadar, după cum aprecia și Henry Brooks Adams, „Un profesor își pune amprenta asupra eternității; el nu poate ști niciodată până unde poate ajunge influența lui”, consider că discuția cu doamna profesor Corina Nicoara consolidează interacțiunea elev-profesor, atât prin experiența didactică, cât și prin activitatea de mentor în dezvoltarea personală a elevilor gojdiști.
Autor: Rareș Bucur – Redactor GOJDIȘTII
Comments